***

Fotografia - arta exprimarii vizuale - comunica, poate mai mult decat cuvintele, impresii, stari, emotii despre o pasiune, un subiect,... si inregistreaza mai multe detalii decat o poate face mintea.


miercuri, 9 septembrie 2009

Svinita

Sviniţa, localitate aflată la 60 Km de municipiul Orşova, are un potenţial turistic foarte ridicat, dar din păcate nevalorificat. În zonă se găsesc rezervaţii fosilifere celebre în Europa, dar necunoscute la noi, Cetate Medievală – neconservată şi lăsată la discreţia apelor, trasee turistice tainice, iar exemplele ar putea continua.
Într-o săptămână — cât satul sârbesc de pe malul românesc al Dunării a fost gazda stagiului de pregătire pentru sportivii Clubului YING-LONG KARATE-DO, locaţie aleasă pentru condiţiile deosebite de pregătire, dar şi pentru resursele alimentare bio pe care le oferă regiunea, … şi pe care i-am însoţit la invitaţia preşedintelui clubului, – am încercat să localizez cu ajutorul sătenilor unele obiective turistice cunoscute doar de iniţiaţi, dar inaccesibile turiştilor de rând. Pe lângă peisajele deosebite, morile de apă, sălaşe, neck-ul vulcanic Trescovăţ, Cetatea medievală Tri Kule, Grebenul care înfăţişează cutările straturilor geologice, Cioaca Borii unde se întâlneşte pinul negru de Banat, se remarcă rezervaţia paleontologică de amoniţi. Locul fosilifer cu calcare roşii de pe valea Saraoschi conţine forme de cefalopode din Jurasicul mediu (Dogger, 176 mil. ani).
Cetatea Tri Kule, cu trei turnuri din piatra, din secolul al XV-lea, a fost inundată în urma amenajării lacului de acumulare Porţile de Fier I. Acum se mai observă doar două turnuri măcinate de Dunăre, iar fundaţia celui de al treilea este vizibilă, uneori, când nivelul fluviului este scăzut.

Image Hosting by PictureTrail.com
Pinul negru de Banat pe crestele muntelui
Image Hosting by PictureTrail.com
Ruinele Cetății medievale Tri-Kule
Image Hosting by PictureTrail.com
Neck-ul vulcanic Trescovăț
Image Hosting by PictureTrail.com
Pescuitul - ocupație de bază pentru săteni

Image Hosting by PictureTrail.com
Creșterea animalelor - altă ocupație
Image Hosting by PictureTrail.com
Vine furtuna
Image Hosting by PictureTrail.com
Șarpe
Image Hosting by PictureTrail.com
Donji Milanovac - sat sârbesc, peste Dunăre de Svinița
Image Hosting by PictureTrail.com
Răsărit de soare
Image Hosting by PictureTrail.com
Apă de izvor
Image Hosting by PictureTrail.com
Straturi geologice
Image Hosting by PictureTrail.com
În sat
Image Hosting by PictureTrail.com
Image Hosting by PictureTrail.com
Amoniți...
Image Hosting by PictureTrail.com



1 comentarii:

  1. Buna ziua!
    Sunt Amalia Balasoiu, biolog la Parcul Portile de Fier. Cautand ceva poze cu amoiti si Svinita am dat peste blogul dvs. Pot sa folosesc cateva din pozele dvs. pentru aditarea unui panou de semnalizare a rezervatiei paleo Svinita?
    va las adresa mea de mail pentru raspuns.
    amalia_raluca@yahoo.co.uk
    Va multumesc

    RăspundeţiŞtergere