După o ploaie măruntă ce părea interminabilă, cerul s-a înseninat. Mi-am luat aparatul foto și am încercat să mă bucur de cromatica toamnei, de aerul curat, ...de viață. În copilărie iubeam vara, dar și iarna, poate doar că aveau legătură cu vacanța. În adolescență, am început să apreciez și mireasma primăverii. O dată cu maturitatea, toamna a căpătat alte dimensiuni în ochii mei. ...dar nu mi-am propus să filosofez.
Pădurea am găsit-o fremătând de pregătirea febrilă pentru iarnă a unor păsărele, de alergătura veverițelor,... În treacăt fie spus, m-am străduit să fac vedetă o veveriță dar nu prea am avut succes, iar cu ciocănitoarea nu am avut nici o șansă.
Plimbarea prin pădure mi-a adus aminte de versurile lui Eminescu, un poet de suflet, care descriu cel mai bine vraja toamnei:
”De treci codri de aramă, de departe vezi albind
S-auzi mândra glăsuite a pădurii de argint.
Acolo, lângă isvoară, iarba pare de omăt,
Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet;
Pare-că si trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,
Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.”
